Catena Zapata, aleasă cea mai bună cramă argentiniană de Robert Parker şi Ghidul Michelin

Catena Zapata, aleasă cea mai bună cramă argentiniană de Robert Parker şi Ghidul Michelin

Celebra cramă argentiniană Catena Zapata a fost desemnată cea mai bună cramă argentiniană, în cadrul proiectului Extraordinary Winery Awards, competiţie organizată de echipa publicației Robert Parker Wine Advocate şi Ghidul Michelin. Ceremonia de decernare a premiilor a fost organizată în cadrul unei cine de gală, desfăşurată la New York, la sfârşitul lunii octombrie.

Potrivit organizatorilor, această competiţie are rolul ce aduce un plus de recunoaştere celor mai bune crame din diferite colţuri ale lumii. Pentru alegerea câştigătorilor au fost analizate vinurile mai multor crame pe parcursul ultimelor 12 luni. Au intrat în competiţie cramele care au avut cele mai multe vinuri cu punctaje între 96 şi 100 de puncte Parker. De asemenea, în alegerea câştigătorilor s-a ţinut cont şi de consistenţa evoluţiei în ultimii cinci ani. Juriul acestei competiţii a fost prezidat de Robert M. Parker Jr. şi  Lisa Perrotti-Brown, MW. În afară de desemnarea propriu-zisă, cramele câştigătoare au fost introduse şi în ediţia 2018 a celebrului Ghid Michelin, New York.

Catena Zapata a fost înfiinţată în 1902 de Nicolas Catena, un imigrant italian. De atunci, crama a rămas în proprietatea aceleaşi familii – acum la a patra generaţie, fiind unul dintre puţinii producători de vinuri din această ţară deţinut de o societate argentiniană. Proprietarul de astăzi, Nicolas Catena, este cunoscut ca fiind un pionier al vinului argentinian, omul care a pus umărul la modernizarea industriei viticole din această ţară. Primele vinuri lansate sub numele Catena au apărut în 1992, stabilind un nou standard de calitate pentru America de Sud. Încă de la lansare, vinurile au primit critici impresionante datorită calităţii lor extraordinare. Nicolas, împreună cu fiica sa Laura, în căutarea unei calităţi super premium pentru vinurile şi plantaţiile deţinute, au fost cei care au făcut cunoştinţă lumii cu soiul Malbec. După mai bine de 20 de ani, Catena este în continuare considerat liderul sectorului viticol Argentinian. În 2009, faimoasa publicaţie Decanter i-a acordat lui Nicolas Catena titlul de “Omul Anului”, recunoscându-i astfel meritele depuse pentru schimbarea imaginii vinului argentinian.

image

Află când produsul intră în stoc

CAPTCHA
Această întrebare este pentru a testa dacă sunteți sau nu vizitator uman și pentru a preveni trimiterea automată a spam-ului.
FB data