L - V 9:00 - 17:00

0754 48 24 71

Weinviertel

Weinviertel

Weinviertel este de departe cea mai mare regiune austriacă cu denumire de origine controlată Districtus Austriae Controllatus (DAC). De asemenea, este prima regiune din această ţară care a fost încadrată în această treaptă de calitate în 2002. Vinurile etichetate cu Weinviertel DAC sunt albe, seci, cu o corpolenţă medie, fiind caracterizate de arome specifice de citrice şi de piper alb, asemănătoare soiului Gruner Veltliner. Weinviertel este cea mai importantă regiune viticolă a Austriei atât din punct de vedere al suprafeţei cultivate, cât şi din punct de vedere al cantităţii. Gruner Veltliner acoperă mai mult de jumătate din suprafaţă, făcând din Weinviertel principala sursă austriacă de Gruner Veltliner. Soiul Zweigelt ocupă (detașat) locul al doilea, urmat de Welschriesling, Blauer Portugieser, Sauvignon Blanc şi Muscat.

Povestea cramei Durnberg, botezată după numele dealului pe care este construită, pare desprinsă dintr-un film hollywoodian, cu trei amici din copilărie care se reunesc peste ani pentru a pune bazele unuia dintre cei mai de succes producători austrieci. Aventura Durnberg începe în 1988, când Cristoph Korner, de profesie economist, primeşte cadou din partea bunicii sale 60 de hectare de viţă de vie şi o cramă, în localitatea Falkenstein, regiunea viticolă Weinviertel. Alături de Korner au venit şi prietenii săi din copilărie Matthias Marchesani şi Georg Klein, care au preluat atribuţiile de marketing şi promovare, respectiv administrare. Ajutorul venit din partea prietenilor săi i-a permis lui Korner să se concentreze pe realizarea de vinuri superpremium.
Caracterul crocant al vinurilor Durnberg este rezultatul unui terroir extraordinar. Aflate pe sol calcaros, cu un microclimat favorabil, plantaţiile ajung să producă struguri ce ating maturitatea ideală, dând naştere unor vinuri cu arome elegante, cu fruct pronunţat şi aciditate impunătoare. Tehnicile de vinificaţie folosite în crama Durnberg au rolul de a păstra pur caracterul primar al soiurilor. Reducând emisiile de CO2 datorită folosirii energiei regenerabile, Durnberg este unul dintre primii producători austrieci care a ales practicile agriculturii sustenabile.