FENAVIN SAU CUM AFLI CA NU NOI DESCOPERIM VINUL, CI VINUL NE DESCOPERA PE NOI

FENAVIN SAU CUM AFLI CA NU NOI DESCOPERIM VINUL, CI VINUL NE DESCOPERA PE NOI

Fenavin este Targul spaniol de vinuri ce a avut loc in Ciudat Real, Spania, in perioada 12-14 mai. Evident, atunci cand mi s-a spus ca voi merge m-au incercat nenumarate emotii. Dar, emotiile au trecut si si-a facut loc nerabdarea de a descoperi Spania sau, altfel spus, cel mai mare producator de vin al lumii daca e sa ne luam dupa cifrele lui 2014.

De la prima intalnire cu producatorul Pares Balta, producator situat aproape de Barcelona, in Penedes, am inteles ca vinul clasic spaniol este in mod obisnuit unul rosu, realizat din Tempranillo, faimos in toata lumea si datorita regiunii din care vine - Rioja. Pe langa Rioja, imi doream foarte tare sa cunosc si alte regiuni célèbre, cum ar fi: Ribera del Duero, Peneds, Priorat sau Rueda.

Am avut noroc si dorinta mea a s-a materializat avand ocazia sa inteleg de la sursa ca: in regiunea Priorat regasim soiuri international de care m-am bucurat degustand vinurile producatorului I Tant, ca regiunea Penedes este nucleul industriei Cava (produsa din soiurile: Parellada, Macabeo si Xarel-lo) si ca in Ribera del Duero Tempranillo mai poarta si numele de Tinto Fino sau Tinto del Pais.

Producatorul de Cava Alta Alella mi-a oferit oportunitatea unei frumoase  experinte gustative, iar Pedrosa mi-a intarit convingerea  ca Tempranillo, cu al sau potential ridicat de invechire, ofera complexitate, eleganta si rafinament de la Crianza pana la Gran Reserva.

In timpul scurtei mele vizite am inteles ca datorita climei, vinurile albe sunt vinuri proaspete, iar ceea ce m-a fascinat au fost vinurile producatorului Javier Sanz. Aici am descoperit un Verdejo cu mineralitate, floral si plin de eleganta, ce lasa in pahar note de trandafir.

Intr-un final, frumoasa experienta Fenavin, ce a venit la pachet cu oportunitatea cunoasterii unor oameni frumosi, dornici sa impartaseasca emotia vinului, evolutia acestuia, povestea si frumusetea locurilor, mi-a oferit si o alta perspectiva -  nu noi, oamenii, descoperim vinul, ci vinul ne descopera pe noi…

Mihaela Dobre

 

 

image

Află când produsul intră în stoc

CAPTCHA
Această întrebare este pentru a testa dacă sunteți sau nu vizitator uman și pentru a preveni trimiterea automată a spam-ului.
FB data