Franta Provence Alsacia Champagne Burgundia Valea Loarei Valea Ronului Languedoc Bordeaux

Vin Franţa


Franţa

Franța nu poate pretinde că este locul în care s-a născut vinul, dar, cu siguranță, de câteva sute de ani este o forță dominantă, fiind unul dintre cei mai importanți doi producători din întreaga lume. Este cel de-al doilea producător de vin din lume atunci când vorbim despre volum, dar rămâne centrul global de producere a vinurilor fine. De asemenea, Franța este și pionierul introducerii apelațiunilor de origine controlată (AOC), proiect legislativ preluat de celelalte țări din Europa.

Alsacia

Alsacia

Alsacia se află între Germania și Franța, cu un climat continental rece. Toamna aici este mai lungă datorită paravanului realizat de munții Vosge, fiind una dintre cele mai secetoase regiuni din Franța. Verile călduroase și toamnele secetoase asigură condițiile perfecte pentru ca strugurii să acumuleze niveluri mari de zahăr. Cele mai cunoscute apelațiuni sunt Alsace AC, Alsace Grand Cru Ac, iar cei mai importanți struguri sunt Riesling, Gewurztraminer, Pinot Gris și Muscat din care se realizează vinuri cu diferite niveluri de zahăr rezidual: de la sec la dulce.

Bordeaux

Bordeaux

Celebra regiune se împarte în două subregiuni: malul stâng și malul drept. Aici se produc unele dintre cele mai scumpe și prestigioase vinuri roșii și vinuri dulci ale lumii. Regiunea beneficiază de curenții calzi ce vin dinspre Caraibe către nordul Europei, climatul fiind maritim moderat, astfel mărindu-se durata sezonului de recoltă. Înghețurile de pe perioada primăverii sunt deseori o problemă, iar sezonul de coacere poate continua până în octombrie-noiembrie. Cele mai importante soiuri de struguri sunt Cabernet Sauvignon, Cabernet Franc, Merlot și Petit Verdot pentru vinurile roșii, Sauvignon Blanc, Semillon și Muscadelle pentru cele albe. Cele mai cunoscute apelațiuni de pe malul stâng sunt Margaux, Saint Julien, Pauillac, Saint-Estephe, Pessac-Leognan și Saint Emilion și Pomerol de pe malul drept.

Burgundia

Burgundia

Burgundia este recunoscută ca fiind regiunea din Franța în care se produc cele mai scumpe și rare vinuri din lume, obținute din Pinot Noir și Chardonnay. Climatul este continental nordic, cu ierni care pot fi severe, mult mai severe decât în Bordeaux, și veri foarte călduroase. Toamnele sunt reci, cu ploi dese pe timpul întregului sezon de cules. Strugurii specifici zonei sunt Chardonnay și Aligote pentru vinurile albe și Pinot Noir pentru cele roșii.

Champagne

Champagne

Champagne este regiunea în care se obțin vinuri unice din foarte multe puncte de vedere. Este singura zonă din lume în care se produc majoritar vinuri spumante, unde tehnicile tradiționale prin care se obțin acestea ajung la nivel de artă. Există o singură apelațiune pentru vinurile spumante - Champagne, cu parcele clasificate Premier Cru, Grand Cru sau simple, iar strugurii folosiți sunt Chardonnay, Pinot Noir și Pinot Meunier. Climatul este rece continental, iar temeperatura medie din timpul anului este de 16 grade Celsius. Există un procent foarte mic de vinuri liniștite sub denumirea de Coteaux Champenois.

Languedoc

Languedoc

Regiunea Languedoc se bucură de un climat cald, mediteraneean cu mult soare, veri călduroase cu multe zile peste 30 grade Celsius și ierni blânde, cu puțină ploaie. În consecință, în cei mai mulți ani condițiile sunt ideale pentru creșterea strugurilor, iar variția ia de la an la an este minoră. Cei mai întâlniți struguri sunt Grenache, Syrah, Carignan, Mourvedre și Cinsault pentru vin roșu. Chardonnay, Grenache Blanc, Grenache Gris și Sauvignon Blanc sunt folosiți pentru producerea vinurilor albe. Cele mai cunoscute apelațiuni sunt Languedoc, Minervois și Pic St Loup.

Provence

Provence

Regiunea Provence este caracterizată de un relief variat, divizat de dealuri proeminente. Acestea îi asigură protecția împotriva vântului Mistral și divizează regiunea în mai multe microclimate și terroiruri. Vinurile rosé sunt cele mai des întâlnite, iar recent vinurile roșii produse aici începând să prindă și ele contur. Cea mai importantă apelațiune este Côtes de Porvence AOC pentru vinurile rosé, iar lângă Toulon găsim Bandol AOC, unde se produc vinuri roșii din strugurele Mourvedre.

Valea Loarei

Valea Loarei

Datorită lungimii râului, diferențele climaterice de pe Valea Loarei sunt considerabile. În viile din centrul regiunii climatul este continental răcoros, în timp ce în partea de sud, spre Anjou și Nantais, devine maritim, datorită influenței oceanului Atlantic. Cel mai răspândit strugure este Chenin Blanc, din care se fac cele mai multe vinuri albe ale regiunii. Întâlnim de asemenea Melon Blanc și Sauvignon Blanc. În viile din centrul regiunii se produc vinurile celebre de Sancerre și Pouilly Fumé din Sauvignon Blanc. Alte apelațiuni sunt Menetou-Salon AC, Touraine AC, Saumur AC și Anjou AC.

Valea Ronului

Valea Ronului

Cu toate că este considerată o singură regiune viticolă, Valea Ronului se distinge în mod natural în două zone - Nord și Sud, cu struguri și climate diferite. Deși în partea de nord se produce doar 5% din cantitatea totală de vin a regiunii Ronului, de aici provin cele mai cunoscute și scumpe vinuri. Cele mai prestigioase apelațiuni din nordul Ronului sunt Hermitage AC, Crozes-Hermitage AC, Cote Rotie AC și Cornas AC, care produc vinuri roșii din Syrah și vinuri albe din Viognier și Marsanne.

Sudul Ronului produce 95% din cantitatea de vin a întregii Văi a Ronului, iar climatul este diferit de nord, caracterizându-se prin ierni blânde și foarte călduroase, chiar secetoase. Cei mai cunoscuți struguri roșii sunt Grenache, Syrah, Mourvedre și Cinsault, iar cele mai cunoscute apelațiuni sunt Côtes du Rhône, Côtes du Rhône Villages, Vacquyeras, Gigondas și Châteauneuf-du-Pape. Strugurii albi folosiți sunt Grenache Blanc, Grenache Gris și Bourboulenc.

Află când produsul intră în stoc

CAPTCHA
Această întrebare este pentru a testa dacă sunteți sau nu vizitator uman și pentru a preveni trimiterea automată a spam-ului.
Subscribe to RSS - Franţa FB dataFB data