L - V 9:00 - 17:00

0754 48 24 71

Provence

Provence

Regiunea Provence este caracterizată de un relief variat, divizat de dealuri proeminente. Acestea îi asigură protecția împotriva vântului Mistral și divizează regiunea în mai multe microclimate și terroiruri. Vinurile rosé sunt cele mai des întâlnite, iar recent vinurile roșii produse aici începând să prindă și ele contur. Cea mai importantă apelațiune este Côtes de Porvence AOC pentru vinurile rosé, iar lângă Toulon găsim Bandol AOC, unde se produc vinuri roșii din strugurele Mourvedre.

Château Minuty a devenit un nume celebru în regiunea Provence încă din momentul construcţiei sale, la mijlocul secolului al XIX-lea, însă din momentul preluării sale de către Gabriel Farnet (bunicul actualilor proprietari), în 1936, domeniul a început să fie recunoscut drept una dintre proprietăţile etalon ale regiunii. 
Astăzi, Jean-Etiene şi Francois conduc domeniul, ducând mai departe valorile familiei, concentrându-se pe creşterea continuă a calităţii. Cei doi au scăzut cantitatea de struguri produsă la hectar, au construit o nouă cramă, au înlocuit plantaţiile de Carignan şi Ugni Blanc cu Grenache Noir şi Vermentino. Stilul de vinificaţie abordat i-a transformat în “pioneri” ai vinurilor rose, prin folosirea tehnicii “pressurage direct”. Acest procedeu presupune fracţionarea mustului şi separarea ravacului, a mustului care se obţine fără presare, doar cu ajutorul greutăţii strugurilor, şi fermentarea acestuia pentru obţinerea unor vinuri cu o textură somptuoasă şi elegantă. Plantaţiile de viţă de vie Château Minuty se întind pe 80 de hectare, cu un relief deluros, aflate chiar lângă localitatea Gassin, în centrul peninsulei Saint Tropez. Strugurii beneficiază de o cantitate de lumină ideală, ce asigură o calitate şi maturitate perfectă. În vie, Château Minuty are o abordare tradiţionalistă, cu prelucrare mecanică a solului, fără utilizare de erbicide sau pesticide. 

http://www.minuty.com/