L - V 9:00 - 17:00

0754 48 24 71

Puglia

Având cele mai bune condiţii pentru producţia de vinuri roşii concentrate, fructate şi condimentate, Puglia este una dintre regiunile cele mai călduroase aflate în sudul Italiei. Întreaga parte de est a regiunii are ieşire la Marea Adriatică, în timp ce sudul regiunii Puglia este reprezentat de către Peninsula Salento. Înconjurată din trei părţi de apă, clima din această parte a Pugliei este moderată de prezenţa mării, briza şi temperaturile nocturne scăzute compensând lipsa precipitaţiilor. Solul, specific climatului mediteranean, predominant calcaros şi bogat în fier, este propice pentru cultura soiurilor Primitivo, Negroamaro şi Nero di Troia. Soiul Primitivo produce vinuri roşii dense, cerneloase, condimentate, cu arome de fructe de pădure. Nero di Troia produce vinuri tanice şi rustice, în timp ce Negroamaro are un rol important în asamblajele produse în întreaga regiune. Puglia produce şi o cantitate redusă de vinuri albe, marea majoritate, mai fructate, realizate din soiul Trebbiano Toscano, dar şi mai lejere, din soiul Bombino.

Fondată în 1998 de către Mark Shannon şi Elvezia Sbalchiero, crama A Mano se află în Puglia, regiune ce formează “tocul cizmei” peninsulei italiene. În traducere liberă, numele cramei A Mano înseamnă “realizat manual”, nume ce se potriveşte de minune cu filosofia de vinificare a acestui producător de vinuri. Născut în California, Mark a activat în domeniul vinului din poziţia de enolog-consultant până în 1997, moment în care a întâlnit-o pe Elvezia, consultant în promovarea vinului din regiunea Friuli. Absolvent al Universităţii Davis (una dintre cele mai universităţi enologice din lume), Mark a descoperit în timpul facultăţii soiul Zinfandel, cunoscut ca Primitivo în Puglia. După o vizită în Puglia, Mark şi Elvezia se hotărăsc să investească într-o cramă în această zonă, fiind impresionaţi de terroir-ul acestei zone. Imediat după prima recoltă, Primitivo A Mano este distins în 1999 cu medalie de aur în cadrul Internaţional Wine Challenge London, fiind declarat în cadrul competiţiei “Red Wine of the Year”.

Plantaţiile de viţă de vie A Mano au vârste cuprinse între 70 şi 100 de ani şi se află în “triunghiul de aur” al Pugliei, cu soluri aluviale roşii, ce conferă vinurilor o structură şi un caracter complex. A Mano produce vinuri numai din soiuri autohtone precum Primitivo, Negroamaro, Greco şi Fiano, toate lucrările din vie fiind realizate manual.

Cu toate că tehnologia din cramă este toată de ultimă generaţie, Mark încearcă să producă vinuri în mod tradiţional, specific acestei regiuni. Obiectivul declarat al lui Mark Shannon este acela de a respecta terroir-ul şi de a conserva caracterul pe care via îl imprimă strugurilor. De aceea, toate vinurile A Mano sunt fermentate la temperaturi scăzute, pentru perioade lungi de timp, pentru a-şi păstra fructuozitatea naturală.